Human papillomavirus vaccin

human papillomavirus vaccin

Infecția cu HPV este una dintre cele mai răspândite boli cu transmitere sexuală.

Vaccin HPV

Mai este și principala cauză a cancerului de col uterin, o boală la care România înregistrează printre cele mai mari rate de îmbolnăvire și mortalitate din Europa. În timp ce zeci de țări din lume au introdus vaccinul în programul lor național de imunizare, asigurându-l gratuit populației în principal, preadolescențilorstatul român nu l-a cumpărat decât human papillomavirus vaccin singură dată, în campania eșuată de vaccinare din — Tot de atunci, autoritățile nu au mai făcut nimic ca să informeze populația despre această injecție care protejează împotriva cancerului.

Anul trecut, când am eșuat în vaccinarea pe care mi-am organizat-o singură, am aflat pe sub pielea mea cât de rău ne costă indolența și tăcerea statului. Între timp, m-am mutat în Norvegia și am mai dat o șansă vaccinului.

Anul ăsta pare că și statul român face clisma scop terapeutic nouă încercare. Programul Național de Vaccinare prevede încă din că, teoretic, orice fată cu vârsta între 11 și 14 ani poate primi vaccinul gratuit, dacă părintele îl cere în scris de la medicul de familie.

După 6 ani în care a ignorat zeci de mii de cereri ale părinților, Ministerul Sănătății organizează acum o achiziție ad-hoc de vaccin anti-HPV.

Mai jos, un bilanț personal și național despre vaccinul pe care, o vreme bună, statul meu și cu mine l-am ratat împreună. Vara trecută am vrut să fac vaccinul HPV. Aveam 27 de ani și nu mai făceam parte din categoria ideală de imunizare preadolescenți care nu și-au început viața sexuală.

Dar citisem că funcționează și la adulți cu vârsta până în 45 de ani și mai citisem și că în România aveam deja de un deceniu cea mai mare rată a cancerelor cervicale de pe continent, așa că am hotărât să pornesc în căutarea lui și a protecției mele. La noi în țară vaccinul ăsta e mai degrabă un lux, din cauză că guvernul nu consimte să dea bani pentru el de la bugetul național — așa cum fac zeci de alte țări din lume —, iar costul unei doze în farmacii e foarte mare pentru un buget individual.

Și, ca să funcționeze, e nevoie de două sau trei doze. Eu mi-am închipuit totuși că dacă voi găsi fondurile, voi găsi și structura în care să-l fac. Nu ar fi trebuit să mă surprindă faptul că în locul unei posibile human papillomavirus vaccin am găsit mai degrabă arhitectura imposibilității: farmacii care nu aveau vaccinul, medicul de familie care a refuzat să mi-l injecteze, call-centere de clinici private unde nu înțelegeau despre ce îi întrebam.

Vidul creat de lipsa specialiștilor la care să fi găsit înțelegere m-a transformat în human papillomavirus vaccin singuratic al propriei mele sănătăți. Singură am ales un brand și o versiune de vaccin — Gardasil 9, convinsă că dacă e cel mai nou și mai scump trebuie să fie și cel de care am cea mai mare nevoie. Singură am mers la farmacie și singură mi-am scos cardul pe tejghea ca să-l plătesc și singură l-am dus la clinica pe care singură am găsit-o, și singură m-am simțit pe drum, pe Calea Victoriei, cărând într-o după-amiază fierbinte de vară coconul rece și singur în ghiozdanul meu, în care stătea împachetat vaccinul.

Singură am ales unde să îmi fie injectat în picior, pentru că în prospect scrie că se poate și acolo, și în braț, și mai scrie și că poți face celulită la locul injectării ; și singură am hotărât apoi că a fost o idee proastă. De fapt, aproape singură: a doua zi după vaccinare, când corpul meu nu-mi human papillomavirus vaccin încă niciun semn că ar fi recepționat vaccinul — nicio roșeață sau umflătură în jurul înțepăturii, niciun simptom de răceală și nici un alt efect advers dintre cele enumerate în prospect —, i-am trimis o poză cu pulpa cancer hormonal positivo unei cunoștințe care e medic.

De parcă ai putea stabili eficiența imunizării într-o fereastră de chat, cum stabilești un loc de întâlnire.

condilom la bărbați inghinali human papillomavirus and mouth

Mi-a zis că, oricât de puțin, tot se va absorbi ceva și din pulpă. Doar că vaccinul e gândit pentru fetițe de ani, mi-a explicat ea, și pentru corpurile lor micuțe. Cunoașterea despre vaccin e o marfă la fel de rară și de costisitoare pe cât e și seringa care-l conține și per total am simțit că am plătit foarte scump lipsa de informare a ecosistemului meu.

Imediat după vaccinare, am început să scriu la un material pe tema asta, cu speranța că poate o să ajut ca alții, într-o bună zi, să plătească mai puțin.

Voiam să fie ca o conversație intimă.

Prevenirea cancerului de col uterin, vaccin contra infectiei cu Human Papilloma Virus (HPV)

Cred că până la urmă a ieșit ca un denunț colectiv. Asemenea multor alte state din lume, Norvegia derulează periodic campanii de vaccinare HPV a femeilor tinere, în completarea programelor permanente de imunizare a preadolescenților.

  • Diagnostic si Tratament "Dr.
  • Vaccinul care m-a străpuns - Scena 9
  • Вы сами это знаете.
  • Vaccin HPV - Wikipedia

Campaniile se numesc de catch-up, pentru că statul aleargă să prindă din urmă oameni care au ieșit din categoria de vârstă ideală pentru imunizare, dar care nu au ieșit din zona de risc a contaminării. De fapt, noi oamenii nu ieșim complet din zona de risc a contaminării cu HPV aproape niciodată, pentru că e un virus atât de comun, roind în jurul nostru de-a lungul întregii noastre vieți sexuale și putând infecta același corp în repetate rânduri.

simptome de vierme plat papiloma s a înroșit ce să facă

Singurii factori care au șansa de-a scădea expunerea la HPV sunt prezervativul și relațiile monogame de lungă durată. Campania norvegienilor pe care mi-o găsise Google începuse înera gândită pe doi ani și oferea vaccinul HPV gratuit femeilor născute în sau mai târziu. Adică exact anul nașterii mele. Am simțit că-mi vorbește direct — pentru că chiar o făcea.

condilom la bărbați pe trunchi hpv impfung erfahrungen

Human papillomavirus vaccin o coadă de cal și privirea întoarsă de la semnul de exclamare human papillomavirus vaccin autorităților, care, cu toate astea, nu încetează să îi strige în ceafă cu caractere de mărimea capului ei. Sunt toate clipulețe cu durata sub un minut, pe care Institutul de Sănătate Publică INSP le-a făcut înla debutul campaniei, ca să explice populației-țintă cum funcționează HPV-ul și cum funcționează vaccinul și de ce merită să îl faci.

Într-unul dintre ele, la brațul unui tip cu bretonul ridicat în vânt ca o virgulă pe cap se derulează o suită de tipe: una cu tunsoare bob și ochelari ovali, una cu mohawk și un lanț de zale, una cu o clamă în formă de fluture în păr. În comunicarea din campania de catch-up a norvegienilor, oamenii sunt diverși și cuvintele sunt puține într- unul dintre clipuri am numărat fix 60 de cuvinte. Și se pare că rețeta a funcționat, pentru că într-un articol publicat anul ăsta în mai, Institutul de Sănătate Publică raporta că a reușit să vaccineze Încă Pe scurt, autoritățile au reușit să ofere protecție împotriva HPV unui număr de aproximativ În numai doi ani, numai prin garnitura adăugată suplimentar la programul anual de vaccinare a preadolescenților.

Cu ocazia campaniei naționale de vaccinare de tip catch-up, INSP-ul norvegian a făcut o serie de clipuri-fulger pentru informarea populației. Nu uita: trei doze. Până în iunie În cifre brute, de trei ori mai puțin, pentru o populație de patru ori mai mare, pe o perioadă de cinci ori mai lungă. Pe scurt, în human papillomavirus vaccin ce la o conferință medicală ministra Sănătății Sorina Pintea dădea vestea-eveniment că au finalizat licitația pentru cumpărarea vaccinului HPV human papillomavirus vaccin din ultimii 10 ani în Româniainstituțiile subordonate ei abia puneau cap la cap niște cifre firave pentru nevoia populației din teritoriu.

În România, treaba cu accesul la vaccinul HPV stă cam așa: este inclus în Programul Național de Vaccinare încă din și, human papillomavirus vaccin, orice fată cu vârsta între 11 și 14 ani are dreptul să-l primească gratuit. Pentru asta, părinții trebuie să facă o cerere scrisă la medicul de familie. Numai că, deși medicii menus detox 3 jours cereri de 6 ani încoace, niciuna dintre solicitări nu a fost încă rezolvată, din cauză că în ultimii 10 ani ministerul nu a mai cumpărat nicio doză de vaccin HPV.

Tot de atunci, ministerul nu a mai derulat nicio campanie națională de informare cu privire la virus și la vaccin, așa încât decizia părinților de a solicita vaccinul este o chestiune de noroc un medic de familie care să-i informeze din proprie inițiativă sau de documentare personală. Acum pare că ministerul și-a amintit de zecile de mii de solicitări adunate în ultimii ani și că vrea să cumpere ce i s-a cerut. Însă în loc să se uite în cifrele pe care le avea deja centralizate, a hotărât să mai facă o numărătoare complicată, și să oblige pe toată lumea să mai treacă de două ori prin același circuit birocratic stufos.

Am vrut să văd textul scrisorii în care autoritățile centrale dau personalului din teritoriu instrucțiuni despre cum să navigheze protocoalele lor alambicate, și am sunat la CNSCBT ca să le-o cer pe website nu au un email de contact pentru presă. Mi-au zis că ei nu au birou de presă și să contactez Ministerul Sănătății, căruia le sunt subordonați direct. În cele din urmă, dintr-un joc al purei întâmplări, o verigă de pe lungul lanț care se întinde între cabinetul ministerial și cabinetele medicilor de familie mi-a transmis o copie după document.

  1. Wart treatment side effects
  2. Я занесу им, а вы, когда увидите мистера Густафсона, скажете ему, где его паспорт.

Asta human papillomavirus vaccin lăsat să înțeleg unde se corupe comunicarea în acest telefon fără fir și, cu adevărat, care capăt poartă responsabilitatea pentru eșecul vaccinării HPV în România. Când am deschis prima dată scrisoareaam scrollat rapid prin ea și m-am oprit abia la un tabel atașat textului. Tabelul era evidența inițială a cererilor de vaccin înregistrate înrespectivpe care CNSCBT le cerea acum medicilor să o reverifice. Dacă te iei însă după datele demografice reale și după comunicatele Organizației Mondiale a Sănătății, o să vezi că intervalul ăsta de vârstă cuprinde, de fapt, o populație de peste Când guvernele fabrică un termen care pune un semn de egal între numărul oamenilor care au cerut vaccinul și numărul oamenilor care au nevoie de el -- între totalul populației vulnerabile la virus și populația care își cunoaște atât această vulnerabilitate, cât și dreptul de a-i cere statului să o combată -- nu e doar un truc discursiv, e o letală mutilare a adevărului.

În plus -- ca și cum prin acest șiretlic juridic nu ar fi hăcuit deja îndeajuns cotele populației de a cărei vaccinare e responsabil -- guvernul mai mătură sub preș și cererile exprimate cu subiect și predicat și colectate de medici în aniipe care solicitarea de reevaluare a necesarului de dinainte de le omite cu totul. Cu alte cuvinte, statul a scuturat oameni de pe listele lui de așteptare cu ușurința cu care scuturi firimituri de pe un șervețel, iar fetele care i-au cerut atunci ajutorul și care au acum în intrarea de viermi rotunzi în corpul uman de de ani au fost lăsate complet expuse la virus.

Și, chiar și-așa, devizul ăsta firav, pentru puținii oamenii care au reușit să iasă la suprafața hățișului legal, încă pare prea mare pentru stat. În scrisoarea sa, CNSCBT formulează ghidul după care medicii de familie trebuie să numere din nou cererile pe care le-au numărat human papillomavirus vaccin doar doi ani înainte. Cea din urmă este din cauză că, conform unui ordin dinministerul este dator să cumpere vaccinul tuturor persoanelor care aveau între 11 și 14 ani la momentul depunerii cererii.

Iar dacă între timp unele human papillomavirus vaccin trec de 14 ani, li se va administra o doză în plus față de schema din două doze destinată persoanelor sub această vârstă, pentru a le asigura o producție suficientă de anticorpi. Mi se pare interesantă ordinea în care sistemul își antrenează oamenii să sondeze direcțiile de evoluție a obligațiilor lui neîndeplinite: mai întâi să afle dacă nu cumva datoria lui față de populație a scăzut, și abia apoi dacă a crescut.

Statul începe să-și facă treaba încercând să înțeleagă unde ar putea să nu mai facă treabă.

Îna fost introdus din nou în programul de vaccinare, vaccinurile HPV și noi am colectat atunci în jur de 6. Așa arată în România dezinteresul pentru salvarea de vieți. Vaccinul anti-HPV nu este obligatoriu. Însă Organizația Mondială a Sănătății îl recomandă fetelor între 11 și 14 ani și e oferit gratuit de stat pentru această categorie de vârstă, după ce părinții îl solicită medicului de familie. În perioadaîn cabinetele medicilor de familie din țară, părinții au făcut 8.

Dacă cineva ar face din emailul ăsta o bandă desenată, îmi imaginez human papillomavirus vaccin ar fi cu statul la un capăt al telefonului, omul de rând la celălalt, iar primul ar întreba: Alo, bună ziua, sunteți sigur că vreți să faceți acest vaccin despre care human papillomavirus vaccin nu v-am zis niciodată nimic?

Grupul de Vaccinologie este un grup de profesioniști care are ca obiectiv promovarea și informarea medicilor și a publicului larg despre procesul de vaccinare în România. Le-am scris câteva emailuri în vară, pentru că voiam să înțeleg cum percep medicii din teritoriu travaliile ministerului pentru o posibilă nouă campanie de vaccinare HPV.

Îmi place să văd felul în care aceleași majuscule își modifică intonația la distanțe diferite de pacient.

smoothie detoxifiere colon sadule de giardiază

Autoritățile, din birourile lor, spun: DOAR! Medicii, din cabinetele lor, spun: DOAR? Tot Alexiu mi-a trimis și un tabel, pus cap la cap împreună cu alți medici din țară, care își propunea să contorizeze județele unde DSP-urile au dat sau nu solicitarea de reevaluare de la CNSCBT mai departe, către cabinetele medicilor de familie.

Prevenirea cancerului de col uterin - vaccin contra infectiei cu HPV

Documentul număra doar 27 de județe în care DSP-ul și-a înștiințat medicii, 8 în care nu și 7 despre care nu aveau informații. Mai număra, într-o coloană separată, diverse absurdități întâmplate pe parcurs: în București DSP-urile nu ar fi informat în niciun sector până când societatea profesională din care face parte și Alexiu nu ar fi intervenit telefonic la directoarea CNSCBT; în Constanța human papillomavirus vaccin ar fi primit informarea pe 3 iunie și li s-ar fi cerut să revină cu cifra 2 zile mai târziu, pe 5 iunie; în Timiș ar fi avut timp de pe 3 pe 10 iunie.

cel mai bun smoothie maker curatarea si detoxifierea colonului

DSP Timiș mi-a confirmat că au lăsat medicilor din județul lor doar intervalul de o săptămână pentru a reevalua cererile, în timp ce reprezentanții DSP Constanța mi-au declarat human papillomavirus vaccin medicii lor ar fi avut la dispoziție aproape două săptămâni, între 30 mai și 12 iunie.

Nu știu dacă în cele din urmă au reușit și alte direcții județene să își informeze medicii înainte de deadline, așa cum nu știu cu certitudine nici dacă datele din Excel-ul lui Alexiu reflectă perfect realitatea.

Tot ce știu este că, văzând tabelul, mi s-a părut că descrie un haos suficient de plauzibil încât să nu-i pot intui finalul, dar să vreau să-l aflu. Așa că am dat mail fiecărei DSP din țară, ca să aflu cât au raportat la deadline-ul de pe 21 iunie, și să văd ce-au devenit vechile cifre.

Privite în ansamblu, cifrele n-ar sugera că părinții care au depus cereri în și și-ar fi schimbat drastic opinia la reevaluarea de anul ăsta: dacă în urma cererilor înregistrate în și necesarul de vaccin HPV totaliza DSP Vrancea este singura care nu a răspuns solicitării mele de informații. La nivel local, însă, preschimbările sunt drastice și greu de înțeles. Am centralizat într-un tabel disponibil aici datele primite de la DSP-uri, iar situația arată cam așa: la reevaluare, 5 județe au raportat înapoi către CNSCBT exact același total de doze necesare pe care-l raportaseră cumulat în și ; 17 județe au raportat cifre mai mari decât cele declarate în anii anteriori, iar 19 județe au raportat cifre mai mici.

În unele județe, diferențele sunt discrete — câteva doze sau zeci de doze la un necesar de câteva sute. În altele, însă, cifrele s-au mărit astronomic, dincolo de DOAR-ul impus de autorități.

De exemplu, județul Covasna, care avea human papillomavirus vaccin total de 61 de cereri înregistrate pe anii șila reevaluare a raportat un necesar de de doze, aproape de 10 ori mai mare. Cam la fel și în Constanța, unde necesarul de de doze pe cei doi ani s-a metamorfozat într-unul de Oltul a raportat un necesar de de doze, adică de 50 de ori mai mult decât cele 12 human papillomavirus vaccin declarate anterior pe cei doi ani.

Papilloma virus come si contrae îmbucurător pe care îl pot avea creșterile vertiginoase din unele județe se rarefiază când ne uităm la scăderile masive human papillomavirus vaccin altele.

În județul Brașov, necesarul inițial de de doze a devenit, după reevaluare, de de doze, aproape un sfert. Cam aceeași proporție și în Gorj de doze au devenit și în Neamț de doze au devenit În Mureș, de doze s-au redus la Infografic de Liviu Bărbulescu E greu de zis — în contextul unei comunicări atât de sincopate și de distorsionate între vârful sistemului de sănătate cu cei de la baza lui, și al unei comunicări atât de opace a sistemului cu societatea și cu presa, deopotrivă — de unde răsar în hârtiile statului neconcordanțele astea enorme, care pot face diferența dintre salvarea și pierderea unor vieți.

Scenarii plauzibile sunt multe. De exemplu, e foarte posibil ca, acolo unde necesarul a crescut brusc, DSP-urile să fi împachetat hpv impfung manner erfahrungen același număr cererile din și laolaltă cu cererile mai noi, din prima jumătate a lui Pentru că familiile persoanelor eligibile pot depune în continuare cereri pentru vaccinul HPV, în virtutea unui ordin de ministru încă în vigoare, iar raportările DSP-urilor la CNSCBT se fac, în continuare, trimestrial.

În schimb, acolo unde numărul a scăzut e posibil ca unii medici să nu fi avut niciun răgaz liber în timpul orelor de lucru ca să își resune toți pacienții, sau măcar pe vreunul.

  • Шифр в миллион бит едва ли можно было назвать реалистичным сценарием.
  • Обе хорошенькие.

Unii dintre ei au trimis, poate, la DSP exact numărul inițial de cereri, cu încrederea că pacienții lor nu și-au schimbat între timp opinia. Sunt și medici care au crezut în vaccinul ăsta și care s-au zbătut pe uscat pentru el timp de aproape un deceniu, iar când au primit vestea că ministerul îl cumpără în human papillomavirus vaccin au dat-o mai departe la cât mai mulți pacienți, fără să mai țină seama de birocrația labirintică a autorităților — cum a făcut, de exemplu, medicul ăsta din Iași care share-uia public pe Facebook vești despre vaccin noaptea la human papillomavirus vaccin, și apoi în miezul zilei posta ca să-și cheme cât mai mulți pacienți la cabinet și să-l ceară în scris, și apoi seara la 7 lăsa comentarii părinților care aveau întrebări.

Mă gândesc la medicii plini de abnegație, mi-i imaginez stând peste program, răspunzând non-stop la telefon, sprintând înainte de deadline-urile DSP-ului, cu singura speranță că o să poată ajuta cât mai mulți dintre oamenii care li viermi de pin în anus dat în grijă.

Pe unii dintre ei i-am întâlnit, pe alții încă nu, dar știu că undeva acolo, nevăzuți, ei există și fac bine în jurul lor și că, dacă sistemul le-ar da o mână de ajutor, ar putea face revoluții.

Mă gândesc și la medicii de familie care au încetat de mult să mai creadă că vor putea oferi vreodată vaccinul ăsta, medicii care și-au pierdut speranța și, odată cu ea, interesul, și cărora le-a fost mai confortabil să dea din umeri sau să-și descurajeze pacienți care râvnesc la el, și mi se pare nedrept că pentru atâția oameni ăsta e singurul sfat pe care-l pot primi, iar dacă medicul de familie nu îi ascultă, nu există nimeni altcineva la care să se ducă.

Apoi, mai sunt cei în situații atât de disperate, încât nici măcar nu au un medic de familie, trăind complet în afara medicalizării. Nu caut neapărat să înțeleg de ce în unele zone urmează să se vaccineze de 50 de ori sau de 10 ori sau de 2 ori mai multe fete decât era planificat inițial, dar aș vrea să aflu de ce în alte zone lăsăm pe dinafară atâția oameni care știu și vor și cer, și de ce, pe lângă ei, lăsăm peste tot pe din-afară atâția oameni care nu știu și nu vor și nu cer din cauză că nu știu.

Asevedeași